Din neam în neam tu ne-ai fost adăpost,
Când munții nu erau, nici mări, nici lumea,
Doar Tu erai, căci Tu ești Dumnezeu,
Și ești mereu, cât ține veșnicia.

'Naintea Ta, mia de ani, sunt ca ziua de ieri,
Care-a trecut, și înapoi nu vine.
Se duc ai noștri ani și noi zburăm;
Dar cine ia seama să se teamă de Tine?

Căci ce e viața noastră pe pământ?
Un abur ce se-arată doar un pic și piere.
Totul în jur e goană după vânt,
Și ne mândrim cu lacrimi și durere.

Înveselește-ne atâtea zile câte ne-ai smerit,
Era ruga lui Moise și este și a noastră.
Învață-ne să ne numărăm bine zilele,
Să căpătăm o inimă-înteleaptă.

Ne satură în fiecare zi, de dimineață,
Cu bunătatea Ta, și ne vom bucura.
A Ta bunăvoință peste noi revarsă,
Și întărește tot ce mâna noastra va lucra.

Dany Căpătan