Bradul

Eram un pui micuţ şi verde
La mal de rîu sau pe-nălţimi,
Ascuns sub stânca ce se pierde
Sub ale soarelui lumini.

Priveam în sus la fraţii mei
Ce se-nălţau frumoşi şi falnici,
Şi îmi spuneam: ”Voi fi ca ei ”
Deasupra munţilor sălbatici.

Încet, încet m-am ridicat
După ani mulţi, eram de-o şchioapă,
Fiind de vânturi legănat
Şi întărit de iarna aspră.

Priveam în zări, cel mai de sus
Pădurea, mama noastră bună,
Tot dând tăcerilor răspuns
Sub soare şi sub clar de lună.

Dar într-o zi s-a auzit
Un zgomot lung, în jos pe vale,
Apoi aproape zăngănit
De fierăstraie şi topoare.

O tresărire mă străbate
Din cetină până-n tulpină,
Aş vrea să fug dar nu se poate
Fiind legat de rădăcină.

Mă uit la fraţii mei cum cad,
Pădurea-i plânge tot mai rară,
Precum o mamă stând în prag
Îşi vede fiii morţi afară.


Mă uit la păsări care zboară
Părăsind cuiburi năruite,
Parcă-şi doresc o altă ţară
Acolo unde sunt iubite.

Şi mă mai uit, în jos la om
Cum a ajuns urât şi laş,
Servind pe un netrebnic domn
A devenit un ucigaş.
------------------------------------------
Acum sunt un dulap uscat
În casa unei ţări străine,
Păstrând pe undeva, pe-un raft
Mirosul vechilor răşine.

Din când în când sunt alintat
De soare, ce-n apus se pierde,
Şi-n amintire sunt purtat
Când eram pui micuţ şi verde.

O pasăre se mai opreşte
În zile reci şi mohorâte,
Şi de la geam îmi ciripeşte
La fel cum îmi cânta pe munte.

E-aceeaşi ce stătea pe ram
Când în pădure eram falnic,
Al cărui cuib îl apăram
De ploi, de frig şi vânt năpraznic.

„Să mai vii pasăre măiastră
În zile reci şi mohorâte,
Să-mi cânţi frumos din ţara noastră
De prin păduri şi de la munte”.
-------------------------------------------------
Şi pasărea a revenit
În zi cu frig, de iarnă grea,
Privind prin geamul aburit
Dulapul vechi nu mai era.

Câteva scânduri stivuite
Aşteaptă focul să le ardă,
Iar lângă ele, tolănite
Două pisici cu blana albă.

„M-am reîntors din ţara noastră
Unde erai înalt şi falnic,
Iar eu o pasăre măiastră
Pe vârful muntelui sălbatic.

Pădurile au dispărut
Sub fierăstraie şi topoare,
Pe văile unde-am crescut
Sunt locuri seci, pustii şi goale.

Şi stâncile s-au prăbuşit
Sub vânt şi nesfârşite ploi,
Totul e rupt şi nimicit
Purtat de-al apelor puhoi.

Apoi un soare arzător
Usucă tot, pământ şi piatră,
Secând al apelor izvor
Pe munte şi în valea moartă.

Din când în când un om stingher
Adună buturugi uscate,
Apoi ridică către cer
Ochi trişti şi mîini împreunate.

Dar prea târziu, totu-i distrus
Şi brazi, şi munte, şi pădure,
Şi suflet gol de-atâta plâns,
Şi ţara aflată sub secure.

Pentru c-a dat strămoşul loc
E blestemat acum sub soare,
Să nu mai aibă lemn de foc
Nici de sicriu la-nmormântare”.
------------------------------------------------
Câteva pene rătăcite
Sunt sub o streaşină ce curge,
Două pisici stau tolănite
Lingându-şi botul plin cu sânge.