E seară-ntunecată, e frig, plouă mărunt. .
De vremea mohorâtă în casă mă ascund;
De plumb îmi pare cerul iar vântul suflă rece
S-a înfrățit cu ploaia și nu mai vrea să plece.
Aduce nori năpraznici, mereu neobosit,
Natura-ntreagă plânge, nu-i soarele iubit...
Or fi prea îndârjite armatele de nori?
Cad frunze veștejite iar în grădini cad flori. .
Trecut-a vara caldă, cu raze luminoase. .
E toamnă sau e iarnă? Ce zile friguroase. .
Prea repede venit-au... . cât va mai continua
Aceasta tristă vreme, cât va mai fi așa? . .
Îmi pare că natura plânge precum și eu
Plâng după Domnul slavei, după Mirele meu!
***
E toamnă și în suflet iar soarele-i apus. .
Privesc cu dor spre boltă: ah, unde ești, Isus? . .
Suflă un vânt potrivnic iar ceru-i plumburiu,
Este târziu în lume și totul e pustiu. .
Aprinsă mi-e candela cu foc din Duhul Sfânt
Iar haina mea cea albă nu e pentru pământ. .
Te-am așteptat Isuse, ieri-noapte: n-ai venit. .
Și-alaltăieri de-asemeni... parcă-i timpul oprit. .
Te-aștept și astă-noapte: oare Te voi vedea?
Sau poate nici acuma nu Te vei arăta? . .
De ce-s nori peste lume? De ce-i zarea închisă?
S-ascundă a Ta slavă în clipa cea promisă?
Te-am așteptat Isuse și Te voi aștepta
Pân' ce în miez de noapte pe nori vei apărea. .
Răsari, iubite Mire, Luceafăr glorios,
Pe cerul nopții grele și chemă-mă duios:
-Fiu drag, vino acasă, ridică-te spre cer
Din lume, din necazuri, din lacrimi și dureri!
La glasul Tău, iubite, spre Tin' mă voi 'nălța
Cu cei iubiți de Tine să fiu Mireasa Ta!
Primește scumpe Mire scrisoarea de iubire
Ce-n clipe de-așteptare o scriu gândind la Tine!
Cu dor și cu iubire fecioara înțeleaptă
Ce-mi locuiește-n suflet Îți spune că Te-așteaptă!