Îmi e destulă vorba-Ți, Doamne,
Că-n ea găsesc mereu alin
Și mângâieri ce nu trădează,
Înțelepciune, cer senin!

Îmi e destulă-mbrățișarea-Ți,
Atunci când cad strivit sub greu,
Căci știu că nu constrâns mă aperi,
Ci fiindcă și eu sunt al Tău.

Destulă-i binecuvântarea
Ce mi-o trimiți atunci când vrei,
Dar nu-mi lipsească mulțumirea
Când vrei să-mi dai sau vrei să-mi iei.

Îmi sunt destui toți anii, Doamne,
Pe care Tu m-i dăruiești,
Dar ce-mi doresc, ca-n toți aceștia,
De Tine să nu mă lipsești.