Cu braţ puternic Tu m-ai scos
Când nu ştiam de Tine,
Din întunericul cel gros,
Din mâini de sânge pline!

Şi pacea Ta şi har mi-ai dat,
Lumina Ta, Isuse!
Sã nu Te judec, ca Pilat
Când nu Te cunoscuse.

Şi-n pieptul meu ai pus atunci
O dragoste fierbinte,
Sincer iubind, ca nişte prunci
Pe scumpul lor pãrinte.

Mi-ai dat şi lacrime fierbinţi
Şi inimã curatã,
Sã nu Te vând pe-un pumn de-arginţi
Ca Iuda, altãdatã.

M-ai învãţat sã îmi cunosc
Chemarea şi mãsura
Iar, de nu pot zidi, vorbind,
Mai bine sã-mi ţin gura.

Sã mã cãiesc, plângând cu-amar
Când mã simţesc de vinã,
Şi sã nu fug, cum au fugit
Discipolii-n grãdinã.

În rugãciune sã aştept
Cuvântul de-aprobare,
Şi sã nu îmi doresc nicicând
Sã fiu eu cel mai mare.

Când îmi vorbeşti, Tu ştii ce zici:
Aşa cã mã ajutã
S-ascult ca nişte ucenici
În linişte-absolutã!

Nu slujbele bisericeşti
Fac sufletul sã piarã,
Ci aşteptând sã ne vorbeşti
Din cer, a doua oarã.

Cei ce-au urechi de auzit
Primeascã, înţeleagã,
Harul nespus de felurit,
Cu inima întreagã!