Vorbirea sufletului e foarte clară
Ne șoptește să fim conectați cu Cerul
Nu vrea entuziasmul în noi să piară
Ne-arată cum să descifrăm misterul.

Pierd totul cei ce-i sufocă glasul
Au fost orbiți și -au fost înșelați
Oare își dau seama că va sosi ceasul
Să fie-n infern transferați?

Când sufletul rostește “Nu”, să-l ascultăm!
Și vor dispare stări neplăcute
Ne-ajută oricând să ne orientăm
Și să regăsim speranțe pierdute.

Că este-n legătură cu dumnezeirea
E natural și nu trebuie dovedit
Revarsă-n noi gândul că Nemurirea
E un cadou Însuși de Dumnezeu oferit.

O, de am lua aminte la tot ce ne spune!
În grota tristeții n-am coborî nicicând
Și n-am îndrepta priviri spre tăciune
N-am pierde ce-am păstrat într-un gând.

Ne ține conectați cu eternitatea
De-acolo ne-aduce, mereu, viziuni
Să reușim a suporta greutatea,
Să participăm la mesaj și minuni.

Tonul vorbirii e dulce, plăcut
Dar și hotărât atunci când e cazul
Ne amintește Cine-i al nostru scut
Când vine ispita și vine necazul.

Nu dă sfaturi, nu propune, ci declară
Tot ce primește de la tronul de har
Vrea să mențină în ființă o primăvară
Totul să fie-nverzit, nu precar.

În limbajul lui sufletul vorbește
Să susțină în noi dedicare și zel
Și astfel viața se pregătește
Să poată răspunde la cerescul apel.

George Cornici/4 Octombrie, 2020