Pe un abac înspiralat, de astre,
Se socotesc mileniile noastre,
Va arde Terra, se va face sul...
Ce, ce dacă moare? A trăit destul,
Cine s-o plângă, este o bătrână
Valsând și-acum cu Soarele de mână.

Oare nu noi o-mpingem spre pierzare?
O tot rănim când știm că rana doare,
Pentru că tace, pentru că îndură
Noi îi furăm ozonul de la gură,
I-am strecurat o genă falsă-n pâine,
O să ne-aștepte cu o coasă mâine.

Să nu ne otrăvim singuri paharul
Căci Doamne, ce bun meșter e Zidarul!
Noi nu putem să-I corectăm lucrarea
Și I-a ajuns la limită răbdarea.
Înțelegeți oameni, tineri ori bătrâni,
Doar păzim averea, nu suntem stăpâni.

Sunt râurile astăzi otrăvite,
Vaca cea slabă pe cea grasă-nghite,
Ce ne așteaptă? Dumnezeu, Stăpâne,
Scăparea noastră este doar la Tine!
Sunt scumpi bătrânii, ei Ți se închină
Încorolați cu lauri de Lumină.