Mai de mult creștinii-n lume
Erau călători spre-o țară.
Cum de azi își fac palate
Într-o lume-așa murdară?

Mai de mult veneau creștinii
La-nchinare bucuroși.
Cum de azi cu șapte care
Stau acasă tacticoși?

Mai de mult era credința
Aur din Sfânta Scriptură.
Cum de azi credința-i rară,
Toți aleargă după zgură?

Nicovala nu se teme
Niciodată de ciocan,
Biblia nu se îndoaie
Sub barosul lui Satan.

Mai de mult le era groaza
Credincioșilor să spună,
Vreun cuvânt sucit de bârfă
Vreo sufalmă sau minciună.

Cum de azi nu-i nici o teamă
De vorbirile de rău?
De gâlcevi și anonime
Adunate la hârdău?

Mai de mult era o râvnă
Între sfinți să fie pace,
Cum de azi sau pus păduchii
Pe-ale sfinților cojoace?

Mai de mult era dorința
Toți s-ajungem misionari,
Cine ne-a schimbat consoana
Să ne vrem milionari?

Mai de mult trăiau creștinii
După Biblie, în pace,
Cum de azi i-a momit lumea
Să se poarte cum le place?

Mai de mult era o grijă
Cei aleși să fie sfinți.
Unde s-a pierdut podoaba
Prețioasei umilinți?

Mai de mult era respectul
Pentru ziua de-nchinare
Și stăteau înaintașii
Ore-ntregi la adunare.

Azi în grabă predicuța
Apoi grabă drept la meci,
Pentru Domnul doar o oră
Pentru idoli douăzeci.

Unde-i Cornea cu desaga
Și cu Biblia in mână?
Unde-i Berbecar
Să stoarcă lacrima-n Romană?

Unde-i Dașcă, unde-i Mârza?
Vicaș, Trebea sau Brumar
Unde ne sunt azi eroii
Pentru brazdă pe altar?

Mai de mult la rugăciune
Se simțea o adiere,
Duhul Sfânt sufla în inimi
Flacăra Lui de putere.

Unde-i acel "Vai de mine
Ca sunt mare păcătos?"
Unde-i mirul pocăinței
În urmași Lui Hristos?

Mai de mult chema profetul
Oamenii la pocăință,
Și ne-ngrămădea norodul
La Iordan cu umilință.

Dar Ioan Botezătorul
Nu cruța nici un păcat,
Și era Ioan el însuși
Omul vrednic de urmat.

Mai de mult cântarea sfântă
Se cânta în straie sfinte,
Ca o jertfă pentru Domnul
Dintr-a dragostei fierbinte.

Cum de azi jazzul din lume
Muzica de Rock-n-roll
A ajuns bisericească
Sac dulceag de vitriol?

Mai de mult era dorința
Să fim mărturie vie
Cum de azi Creștinul tace
Ca o cioara-n colivie?

Mii de mii 'naintea noastră
Pentru Domnul au trăit,
Oare noi nu vrem cununa
Celor care-au biruit?

Unde-i glasul de aramă
Ca un clopot în vecernii,
Să ne cheme la sfințire
Astăzi, și pe noi modernii?

Unde e măcar ecoul
Furișat printre copaci,
Când spunea Învățătorul
Ferice de cei săraci?

Mai de mult erau creștinii
Contopiți într-o iubire,
Și trăiau prin Duhul Slavei
Într-o buna înfrățire.

Se slujeau uni la alții
Proslăvind pe Dumnezeu,
N-auzeai atâta vorbă
Eu și eu, și eu, și eu….

O Isuse Preaslăvite
Adu vremi de cercetare,
Ca biserica Ta Sfântă
Să trăiască-n ascultare.

Ca atunci când era una
Sfântă, toată la un loc,
Snopi de dragoste și pace
Iar Tu însuți la mijloc.

Doamne, șterge vorba tristă
"Mai de mult, era o dată"
Vrem să așteptăm din Tine
Lucruri noi, ca niciodată.

Să fim iarăși o simțire
Sfinții toți c-un singur gând,
Glorioasa-mpărăție
Ridicată pe pământ.

Oare când va fi strigarea
"Iată Mirele, fiți gata",
Să ne ridicăm la Slavă
Cu urare "Maranata"?

Îmbrăcați în haine albe
In subțire și curat,
O biserica slăvită
Sfântă și fără păcat.

Se aude-n toiul nopții
Freamăt nou ca de trezire,
Avem candelele aprinse,
Te-așteptăm Slăvite Mire!

Lasă Duhul Sfânt să crească
Dragostea aprinsă-n noi,
Astfel să ne pregătească
Pentru ziua de apoi.

Amin