De mă-ngropați sub un covor de frunze,
Mă vor încinge ca într-un cuptor
Și voi urca în sevele fecunde,
Ca pâine aburindă-n regnul lor.

Voi fi atom în raiul de verdeață,
Primăveri cu pomii dând în floare,
Ca pe un munte cu schimbări la față
Să frâng hrana mai strălucitoare.

Perpetuum voi merge mai departe,
Ca țărână în palma Lui Cristos...
Săpați-mi un mormânt sub frunze moarte,
La rădăcina unui pom frumos!

Un liliac umbrească-mă deasupra,
Doar el mai poartă crucile ciorchini,
Cum le-a purtat Cristos la Golgota,
Să mă absoarbă el prin rădăcini.

Să v-amintiți când veți privi o floare
Căci un proton, acolo, sunt și eu
Ca-n universul cu un veșnic Soare...
Ce mare-I Creatorul Dumnezeu!