Te-am ales dintr-o mare mulțime
Dintr-o forfotă fără egal,
Eu Domnul, promisiunea-Mi voi ține
Dacă-Mi vei fi, pe vecie loial.
Cu putere am să te-mbrac
Să fii puternic în ziua cea grea
De lucruri murdare și păcat, te dezbrac
Fii credincios, să M-asculți de vei vrea.
Primește Cuvântul, e aur curat
E Calea, Adevărul și Viața
Eu Domnul, cu tine vreau să mă-mpac
Alege mierea din fagur, alege dulceața.
Fii dar cu râvnă, ca la-nceput
Menține luminița din tine să ardă,
Cumpără viață, nu lua cu-mprumut
Nu lăsa ce-ai primit să se piardă.
Aruncă în urmă tot ce-i lumesc,
Alergarea în Duh, credință să-ți fie
Deoarece sufletul și Duhul se războiesc
Va veni fără știre cumplita mânie.
Câteodată mă-ntreb, cât mai e până vii?
Atâta răbdare nu pot înțelege
Au trecut ani, chiar și sute și mii
Dar o mie aici, sunt doar un an pentru Rege.
Țelul nostru să fie sfințirea
Fără de care, nu vom vedea pe cel Sfânt
Ținta să fie dragostea și iubirea
Asta să ne-nconjoare, aici pe pământ.
E timpul din urmă, e vremea pocăinței
Nimic nu-i pierdut, mai e îndurare
E Harul și Mila, e timpul credinței
E pregătirea din urmă, e Sfânta Salvare.