Cunună de toamnă
În toamnă sunt culori argintii
Strălucind diamante-n câmpii.
E viață și moarte-mpreună
Îmbrățișată ca-ntr-o cunună.
Porumbei cu statură zglobie
Zboară încet din turla pustie.
E viață ce coboară din moarte
Arătând cununa iubirii celeste.
Fulg de iubire frânt din istorie
Se topește curgând printre ore.
Cârduri duc cântând în surdină
A lor serenade despre lumină.
E viața răzbind după moarte
Vestită prin ploaia de frunze.
Cunună de toamnă frumoasă
Dai speranță și zâmbet în viață.
Simion Ioanăș