În afara planului divin,
Am fi ca frunze zburătoare
Purtate de un vânt meschin
Spre zone pline cu teroare...

Și-am fi purtați în spații reci
(Fārā cālduri din veșnicie)
Ne-ar ataca mereu berbeci,
De urā și nevrednicie.

Neimplicându-l în lucrāri,
De fapt, ar fi o nebunie,
Ar fi în faliment intrāri,
Ar fi numai ceremonie.

În afara planului ceresc
E rāzvrātire și sfidare
La tot ce e dumnezeiesc:
E cea mai joasā degradare.

“Și noi putem sā reușim
În faptele cotidiene”
Așa spun mulți cu glas sublim
Cuprinși în patimi și în lene.

O, dac-ar știi ce împliniri
Gāsesc în faptul aplicārii!
Ar semāna neprihāniri
Pe-ogorul sfânt al închinārii.

Și dac-ar ști cā pot trăi
Înalte stāri de satisfacții
Imediat s-ar pocăi
Și ar avea spre Rai atracții.

Zece porunci; doar zece sunt
Și n-au mai vrut sā le-afișeze
Iar rezultatul este ciunt
Având și cârje, și proteze.

De ce planeta s-a aprins
De largul foc al rāzvrātirii?
E cā, în muritori s-a stins
Un sacru dor al nemuririi.

L-au scos pe Dumnezeu din școli
Înlocuindu-L cu mamona
Și e invazie de soli
Ce și-au expus mai sus icoana.

Cā-s înțelepți ei se fālesc
Dar ce le spune sfânta Carte?
Nebunii-n țarā se-nmulțesc
Și vor avea de flācāri parte.

Ne întrebām de ce-s nebuni?
De ce pācatul nu îi doare?
De ce nu vor cerești cununi?
Ei vor plācerea trecātoare.

Nimic nu vor din Paradis
Din viața lor, exclus e Cerul
Că n-au crezut în ce e scris
Și-au deformat și caracterul.

Noian și munți de-mpotrivire
E opera ce-o construiesc
Dar cum va fi a lor privire
Văzând cum demoni îi muncesc?

Nicicând sā nu ne-aventurām
În spații fārā de Luminā
Ci pe Hristos sā-L onorām
Și-n veci sā stām cu El la Cinā.

Nici prin gând să nu ne treacă
Să pășim în alt hotar
Credincioșia să ne crească
Că-i cel mai scump mărgăritar.

Doar împlinind ce El ne-a spus
Cu pasiune și ardoare
Vom fi în viața fār-apus
La o eternă sărbătoare.

George Cornici/23 August, 20