~ Inspiratã din Cântarea Cântãrilor, cap 5 ~

Linişte deplinã pretutindeni -
Casa-i cufundatã în tãcere.
Peste iaz şi stuf, lãstunii sprinteni
Trec grãbiţi. Plãcuta adiere

Lin înclinã trestia-ntr-o parte;
Uruitul nefiresc al morii
Peste tot ţinutul se abate
Şi se-avântã-n depãrtãri cocorii...

Cineva-ntr-o casã din cetate
O fereastrã-ncetişor deschide
Şi-are-acum, cu lacrimi presãrate
Faţa palã, mâinile livide.

Ochii-i plânşi privesc în sus, spre stele
Şi spre luna palidã şi nouã;
Douã lacrimi, ca douã mãrgele
Cad şi-i udã mâinile-amândouã.

Dinspre rãsãrit se-adunã norii,
Pãsãri trec în grabã, rânduri, rânduri,
Se grãbesc spre casã trecãtorii,
Dar o fatã cade-adânc pe gânduri...

Mai târziu, în patul cald şi moale,
Liniştea în somn şi-o regãsise,
Ca, dupã o zi de gânduri goale
Sã viseze vise dupã vise.

Nu bãtuse încã miezul nopţii
Când, din somnu-i dulce-a fost trezitã.
"Cine umblã-acuma? Numai hoţii!"
Dar deodatã stã încremenitã.

Cineva se-apropie de casã.
Vocea lui e, însã, cunoscutã;
Ea nu se grãbeşte ca sã iasã
Şi-n secret se dã ciudatã luptã.

Omul de afarã stã şi bate...
- Preaiubitul ei nu e oricine -
Vrea sã-l lase oare-n neagra noapte?
Nu se poate! Nu e el! ... Dar cine?

- "Eu sunt, Omul care te iubeşte,
Suflet de dulceaţã şi nectar!
Sunt Acela care se jertfeşte
Vino şi deschide-mi! Vino, dar!"

Plouã-acuma, plouã cu gãleata,
Apa se prelinge-n jos, pe zid,
Omul tot aşteaptã, însã fata
Zice: "Acum nu pot ca sã-ţi deschid!"

Cât de lungã pare aşteptarea
Când dorinţa nu ţi-e împlinitã! ...
Tânãrul îşi şterse-atunci sudoarea:
- "O, deschide-mi, tu, neprihãnitã!"

Fata tot ezitã şi ezitã
Când, deodatã, haine noi îşi luase
Şi în grabã sare sã-i deschidã,
Însã prea târziu... cãci el plecase.

Şi-a-nceput sã-l strige, sã revinã,
Şi-a-nceput sã plângã cu amar
Şi pe strãzi, pe uliţi şi-n grãdinã,
Însã tot efortul, în zadar.

Se jelea, certându-se cu sine
Şi plângea, mergând prin iarba udã:
"Ieri n-am vrut ca sã ascult de tine,
 Astãzi nu e nimeni sã m-audã... "

Strigãtele ei se aud încã,
Şi acuma tot ce poate, face.
Împrejur - o linişte adâncã,
Totul doarme în deplinã pace...

                         ☆

Linişte deplinã pretutindeni -
Casa-i cufundatã în tãcere;
Peste iaz şi stuf, lãstunii sprinteni
Dorm acum. Plãcuta adiere

Lin înclinã trestia-ntr-o parte,
Se avântã-n depãrtãri cocorii,
Cerul e senin iar neagra noapte
Se sfârşeşte, cãci se-aratã zorii! ...