Mă caut în țipăt de toamnă-n extaz
Și-n glasul de-argint care cheamă din flaut,
În zbor avântat spre lumină mă caut,
Cu aripi bătute de soare-n topaz.

Mă uit după urme, dar duc în trecut
Și nu o să dau niciodată de mine,
De-acolo-am plecat înspre starea de... bine,
Cu strai din iubire și pace țesut.

Mă simt dedublat când mă caut confuz,
Căci am încă umbrele vechi pe retină,
Dar eu am un loc undeva în lumină,
Iar vechiul statut neguros mi-l refuz.

Mă caut? Sau... caut privind împrejur,
Să știu unde sunt, ca o nouă făptură,
Privind acest loc fără storuri de ură
În care abstractul primește contur.

La toate aceste-ntrebări îmi răspund
Adânci sentimente ce stăruie-n mine,
Căci locul iubirii e, Doamne, în Tine,
Și astăzi, iubind, eu în Tine m-ascund!

Simion Felix Marțian
Neunkirchen, 26 octombrie 2020