În bătătură, lângă iaz, la moară,
‎Bătrânul paltin braţele-şi coboară
‎Şi, milostiv, îşi leapădă veşmântul
Simţind că-i zgribulit de frig pământul …
Văzu cum vântu-şi fluieră cântarea,
‎Cum frunzele pornesc să umple zarea
Valsând unduitor, surâzătoare,
Lăsând pe drum tot aurul din soare.
Se prind în horă sprintene, voioase,
‎Se-mbrăţişează-n valuri mlădioase,
‎Apoi se-aştern în fascinant covor
Sporind al toamnei somptuos decor.
Şi când se-aşteaptă ploi şi vânt să vină,
Îşi ţin de cald împrăştiind lumină,
Privesc spre cer cu jind, de jos, din tină,
Ştiu că-n curând o muzică divină
Le va chema la un alt fel de zbor,
Spre-un nou tărâm unde nu-i frig, nici dor.

Olivia Pocol (Bâlc) – 25 Septembrie 2020