Trec zilele ca norii în vâltoare
De toamnã mohorâtã şi pustie;
Şi astfel trece viaţa, ca o floare
De dalbã, parfumatã pãpãdie!

Celui care vorbea cu pasiune
Abia mai poţi sã-i desluşeşti silaba;
Dar se gândeşte numai sã adune:
Strânge comori şi strânge pe degeaba!

Nu bunurile strânse sunt problema,
Nu faptul cã nu ai unde le pune!
Nu "vechi" sau "nou" când le lipeşti emblema,
Cât folosirea lor cu-nţelepciune.

Ai grijuri multe, circumstanţiale,
Atâtea cã... nu le mai ştii pe nume;
La tine-i cheia grijurilor tale:
Existã încã mulţi sãraci în lume!

Dacã le-ntinzi o mânã prietenoasã
Şi când le dai, nu te zoreşte graba,
Dacã le pui un colţ de pâine-n plasã,
Ai câştigat şi n-ai trãit degeaba!

Nu banii sunt stãpânii noştri, frate:
Noi îi avem, iar ei ne sunt argaţii!
Ei ne sunt chei, dar nu spre-a fi pãstrate,
Ci rezolvare-a multor situaţii.

Doar "azi" e ziua celui ce trãieşte...
Mai bine zis "acum", cã e mai bine.
Clipa de faţã dac-o preţuieşte:
Ziua de mâine poate nu mai vine!

Cãci toatã viaţa lui, e-un lat de mânã,
O liniuţã scurtã, pe o cruce.
Şi-oricât de mult ar vrea sã mai rãmânã
Tot vine-o zi când dintre vii se duce.

Cel care-şi risipeşte-n viaţã anii,
- Aceste perle ce le-avem cu toţii -
Şi şi-i petrece cu iluzii stranii,
Cerşeşte-o clipã de pe patul morţii.

A te vãita... nu e o rezolvare,
Nici resemnarea nu-i o armã bunã!
Cel ce munceşte, are de mâncare
Şi cel viteaz în luptã, ia cununã!