Umblam în întuneric fără de speranță,
Și nu aveam în față nici un orizont;
Tot viitorul atârna de-un fir de ață,
Eram ca un soldat rănit pe front.

Pierdusem bătălie după bătălie,
Descurajat am renunțat la a lupta.
Ca pasărea închisă-n colivie,
Nu mai vedeam vreo cale de-a scăpa.

Mai murmuram câte o slabă rugăciune,
Fără credința că sunt ascultat.
Nu îndrăzneam să sper la o minune,
Ca din cenușă să fiu ridicat.

În minte, întrebări aveam o mie,
Și nu găseam nici un răspuns măcar;
Voiam să am măcar o bucurie,
Dar tot efortul meu era parcă-n zadar.

În deznădejde am strigat: Isus, ai milă!
Căci sunt cu totul pierdut și murdar;
Nu mă lăsa să mai zac în mocirlă,
Ridică-mă din nou cu al Tău Har.

Și slavă Lui, căci s-a atins de mine,
M-a ridicat și viață iar mi-a dat;
Cu mâna Lui m-a scos dintre ruine,
Și pentru veci, mi-a șters orice păcat.

Vreau toată viața doar Lui sa-i dau slavă,
Căci nu-i alt nume vrednic jos și-n ceruri sus.
El și-a dat viața pentru omenirea 'ntreagă,
Mărit să fie în veci al meu iubit Isus.

Dany Căpătan