De-ar fi să tot privim doar la pământ,
Dorind prea mult țărâna trecătoare,
Am pierde din vedere cerul sfânt
Cu frumusețea lui nemuritoare.

Am plâns destul tânjind după nimic,
Sclipiri de-o clipă ce s-au stins în vale,
Și-am alergat, având un țel prea mic,
Uitând că fericirea e o Cale.

Am folosit și hărți ce ne-au ghidat
Pe drumuri largi și mult alunecoase,
Uitând ades că Domnul a creat
Tărâmuri pentru noi mult mai frumoase.

Acum gândim la timpul viitor
Și vine ceasul când se arată zorii,
Căci cei ce poartă-n piept un singur dor,
Ei sunt de sus, ei sunt moștenitorii.