Spre Altruism

A venit timpul să ne vedem doar ochii!
Mereu încântați de alte valori
Am umblat căutând între zâmbete,
Am umblat căutând între flori,
Cine timp mai avea
Să privească în ochi
Acea depărtare-ntre noi? !

A venit timpul să urcăm alte trepte.
Ce pot spune ochii acum? !
Oboseală, trădare și lipsă,
Neputință în noi, neputință în jur...
Singuratici pornim, singuratici ne-ntoarcem,
Ca o frunză bătută de vânt...
Dacă pomul vieții s-ar coace
Rămânem oxidați la pământ.

Se-ntâlnesc doi, în sat, pe o stradă
Nu mai sunt ca și ieri emotivi,
Peste tot: la serviciu, în casă, la școală,
Numai ochi singuratici, pustii, și atât...
Ne-am deprins a zâmbi fără suflet,
Ne-am deprins a trăi pentru noi,
Doar vorbim de valori, de origini
Dar în inimă, vai, suntem goi!

A venit timpul să ne vedem doar ochii,
Ce pasivi, ce absenți arătăm!
Golul acesta reiese din suflet,
Astăzi mascați, demascați ne vedem...

Poate-o fi să-nvățăm bunătatea,
Către cer tot mai mult să privim,
Să se vadă astfel unitatea
Și căldura cu care trăim,
Poate-o fi din lumină să stoarcem
Ce e bun, ce e sfânt, ce-i frumos,
Să lucească în ochi bucuria,
Să se vadă în viață Christos!

5 Noiembrie 2020