Prețioase învățături
Autor: Florența Sărmășan  |  Album: Dumnezeu este iubire!  |  Tematica: Trezire si veghere
Resursa adaugata de florenta.sarmasan in 07/11/2020
Prețioase învățături


Tatăl dacă-ți dă un sfat
Tu, ascultător să fii
Înțelept și judecat
Și atunci, bine vei trăi

Dragoste, înțelepciune
Și pricepere, să ai
Cuvintele cele bune
Să le auzi și să le dai

La toți care te ascultă
Și bine, înfăptuiesc
Care dragostea nu-și uită
Sunt statornici, când iubesc

Caută înțelepciunea
Loc de cinste, să îi dai
Și atunci vei vedea minunea
O cunună, o să ai.

O cunună împărătească
Pe-al tău cap va străluci
Cu ea să te răsplătească
Domnul vrea, de-L vei iubi.

Ține învățătura bine,
Din mână, nu o lăsa
Să ajungi la cer cu bine
Căci lângă Domnul vei sta.

Pe cei răi, să-i ocolești,
Nu-i primi în preajma ta,
Cu ei să nu te însoțești
Strălucirea-ți vor lua.

Întunericul, e drumul
Pe care cei răi pășesc,
Dar nu vor scăpa niciunul,
Pe Domnul, Îl necinstesc.

Inima să ți-o păzești
Că-i izvor de apă vie,
Ce-i nedrept, să izgonești,
Drumul spre cer drept să-ți fie.

Ochii tăi să se îndrepte
Înspre Domnul tău, cel sfânt,
Picioarele, pe căi drepte
Să-ți umble pe acest pământ.

Cărarea ce o străbați
Dreaptă, netedă să fie,
Tu, deloc să nu te abați
Mergi cu sârg spre Împărăție!

Amin

Câmpia Turzii, 5 noiembrie 2020


Adevărat totul. sfaturi drepte, necesare pentru a merge înainte.
Fii binecuvântată.
Adăugat în 08/11/2020 de 1954adina.9mai
Statistici
  • Vizualizări: 809
  • Export PDF: 2
  • Comentarii: 1
  • Gramatical corect
  • Cu diacritice
  • Conținut complet
Opțiuni