Căzut-au frunzele pe rând,
Alunecând pe raze,
În urmă pomi le strâng plângând
În jurul lor ca oaze.

Iar picurii din ochii lor
Cad tot -napoi pe frunze,
Spre cer se-ndreaptă glasul lor
Spart în bucăți topaze.

Și cer și ei cum cerem noi
De sus să plouă milă,
Să vină păstorul la oi,
La frunza cea fragilă...

Să dea putere să răsară
Lăstarii de credință
Ce s-au sădit odinioară,
Cu rod de pocăință...

Și ei să facă frunze vii
Chiar dacă este toamnă,
Din seva lor să ne învii
Ca nimeni să nu doarmă...

Căzut-au frunzele pe rând,
Alunecând pe raze
Și toți își tin cântarea-n gând
Iar vântul suflă groaze...

E aur pus pe jos acum
Și tot nu înțelegem
Nu-i rege ca să-l calce-n drum
Cum noi cei simpli-îl mergem...

Am fost așa de răsfățați
De Scumpul nost' de Soare,
Dar ne-am lăsat tot înșelați
De firi otrăvitoare...

Iar pomii noști acuma plâng,
Cerând răscumpărare,
Cântând cu jale vântu-n crâng,
Căci nu mai e cântare...

Hilmanger, 9. Nov. 2020