Tată, te văd ieșind și azi în prag
Privind cu ochi neobosiți în zare.
Parcă te uiți după un suflet drag
Și Te întrebi: "Nu se întoarce oare"?

Așa te văd în fiecare zi;
Și parcă nu ai altă bucurie
Decât să-Ți vezi rătăcitorii fii
Umplându-Ți casa iar de veselie.

Se pare că mai multă grijă ai
De cei plecați, și nu de cei din casă.
Vrei parcă tot mai mult ca să le dai
Și uiți de cei ce îți slujesc la masă...

Văd haine pregătite să-i îmbraci
Pe cei care Ți-au risipit avutul;
Și pentru mine, ce-ai de gând să faci,
Eu, ce-am dus greul zilei și zăduful?

Ah, fiul Meu, ai fost mereu cu Mine
De tot ce am, puteai ca să te bucuri.
Îmbrațișările-Mi nu‐ți sunt străine,
Și binecuvântări, și-atâtea lucruri.

Dar fiul cel pierdut, a fost găsit,
Și-n cer este o mare sărbătoare;
Din moarte azi la viață a venit,
Cum aș putea să nu mă bucur oare? ...

Ah, Tată, ce pot să mai spun? Mă iartă!
Cu multe judecăți și vorbe m-am pripit.
Chiar dacă nu m-am depărtat de vatră,
Cu inima de multe ori te-am părăsit.

Am cheltuit și timp și energie,
În lucruri care mai mult te-au rănit.
Credeam că strâng pentru împărăție
Când eu de fapt mai mult am risipit.

În prag și după mine mult ai așteptat
Și-ai pregătit cea mai bogată masă.
Mai taie azi vițelul îngrășat
Căci vin din toată inima acasă.

Dany Căpătan