Între cotiledoane pământul m-a-ncălzit,
Un plod fără de chip, ca-n pântecul de mamă,
Un embrion nostalgic în dor de infinit,
Căutând Lumina ce din adânc, ne cheamă.

Un lujer desboțit, un firicel de viață
Cu aripioare-ntinse spre Cer, cutezător,
L-a născut țărâna cu moartea față-n față,
Cu roua de pe gene să stingă un cuptor.

Cu brațe pivotante de humă ancorat,
Plutind ca o baliză pe apele de jos,
Dar sufletul vâslește spre malul celălalt
Trecând peste talazuri alături de Cristos.

Între cotiledoane pământul m-a-ncălzit,
Un plod fără de chip, ca-n pântecul de mamă,
Dar m-a luat în palme Un Creator iubit
Și după chipul Său mi-a modelat o formă.

Prea bunul meu Părinte, Sfânt Dumnezeu Cel Viu
Știu că mă vei smulge din tina trecătoare,
Mă vei sădi Acasă pe malul unui Râu,
A Dragostei mireasmă, mult iubită floare.