Mă iei de mână, Doamne, din zorii dimineții
Și pașii mi-i îndrepți spre slăvile cerești.
Când vin furtuni și valuri, în brațe mă cuprinzi,
Și tainic îmi șoptești, că veșnic mă iubești...
Ești lângă mine Doamne, când urc pe vârf de munte,
Și tot cu mine ești în văile adânci.
În zile înnorate sau pline de lumină,
Prezența Ta mi-e scumpă... mai scumpă mi-e atunci...
Și-apoi, când obosit mă prăbușesc pe cale,
Și nu e nimeni Doamne, să-mi vină-n ajutor,
Te văd parcă aievea cum Te cobori din slavă
Ca Medic minunat... ca Blândul meu Păstor...
O, Doamne, ce-ar fi viața fără a Ta prezență?
Ce-ar fi pământul Doamne, fără iubirea Ta?
Atâta pace sfântă... atâta frumusețe
Cine-ar putea vreodată cumva a ni le da?
De-aceea-n fapt de seară, m-aplec cu reverență,
Privind cu ochii minții la tronul Tău ceresc,
Și-Ți mulțumesc Părinte, că în tumultul vieții,
Mă iei de mână Doamne, când cad sau obosesc!

Vulcan-15-11-2020
Mary