Când noaptea stau privesc ades,
La bolta minunată
Ce în steluțe mii și mii,
Și în liniște se scaldă.

Și când te afunzi în univers,
Și gândul parcă zboară
Atunci desigur scrii un vers,
Despre așa comoară.

Dar versul nu-i obișnuit
Ca altul orișicare,
Ce laudă și proslăvesc
Doar lucruri trecătoare.

Versul pe care îl scrii atunci
Aduce slavă și onoare,
Domnului ce a creat
Și cea mai mică floare.

Ce a creat tot absolut
Și chiar si omul din pământ
Să știți că în lume nu ar fi
De nu ar fi rostit Domnul cuvânt.

Tot cu blândețe, măiestrie,
A fost de Tatăl meșterit
Cu dragoste și cu blândețe,
Pe tine tot el te-a tocmit.

Eu nu știu, tu ce crezi anume,
Că este Domnul s-au că nu
Dar eu puternic îți spun una
Că este și că ești al lui.

Eu îi aduc slava și mărire,
Căci știu mereu m-a ajutat
Și când eram căzut pe cale,
Cu dragoste m-a ridicat.

Haide și tu, vino acuma,
Lasă tu tot ce este rău
Vino la el în a lui mână,
Vei fi copil de Dumnezeu.