L-AU DEZMOŞTENIT PĂRINŢII...
L-au dezmoştenit părinţii
Văzând că s-a pocăit
I-au luat şi ce i-au dat
Apoi nu l-au mai iubit.
Vorbe aspre ei îi spuse
Întristându-l pe băiat:
“Cine te-a-mbătat copile,
Ce doctrine-ai învăţat?,
Cum de te-ai lăsat vrăjit
De păstori şi superstiţii
Neglijând ce-ai moştenit
De la datini şi tradiţii?
Când ţi-ai procurat Scriptura
Te-am avertizat – ştii bine
Că te duce-n rătăcire,
Că te face de ruşine,
Şi ţi-am spus de-atâtea ori
Nu te duce l-Adunare
Cu acei ce încă cred
În Rai şi-n răscumpărare
E poveste, fantezie
Numai cei neinformaţi
Spun că este-o veşnicie
Dar noi îi numim ingraţi,
Ei ţi-au deformat gândirea
Cu idei ce n-au suport
Spunându-ţi de pocăinţă
Şi de-al veşniciei Port
Dar, din nou, te implorăm
Nu-ţi distruge cariera
Ataşându-te de-acei
Ce sunt prieteni cu himera,
Ne-am sacrificat să ai
Vilă, Lexus şi dolari
Iar tu te-ai făcut prieten
Cu dulgheri şi cu zidari!
Partea ta de moştenire
(Ce e scrisă-n testament)
Ţi-o luăm fără regrete
Să stai în apartament,
Noi îţi dăm timp de gândire,
Te-ndemnăm să reflectezi
Să revii-n societatea
Unde-am vrea să te formezi
Vei găsi o parteneră
După pregătirea ta
Şi-o să vezi că mântuirea
Nu te va interesa.”
Tânărul, cu voce blândă
Le-a răspuns la amândoi:
“O, de aţi cunoaşte azi
Taina lumii de apoi!
De-aţi cunoaşte daru-adus
De Mântuitor din glorii
V-aţi pleca să-L onoraţi
Şi v-ar da multe victorii,
V-ar schimba şi perspectiva
Şi concepţia de viaţă
Şi v-aţi concentra mereu
La divina Lui povaţă
L-am găsit şi nu regret
Mi-e prieten şi mi-e frate
Ale Lui curate căi
Nu-ncetează să-mi arate,
Ce comori de-nţelepciune,
Ce trăiri prin Duhul Sfânt
Cine le cunoaşte bine
Va intra în Legământ!
O clipă n-am stat pe gânduri
Când Mielul m-a cercetat
L-am lăsat stăpân în viaţă
Numai El m-a transformat,
Ce sublimă vindecare
A creat în trupul meu
Aducând eliberare
Şi culori de curcubeu!
Patimi multe, patimi grele
Le-a spălat cu sânge sfânt
Cum să nu-L slujesc cu zel
Prin mesaje, rugă, cânt?,
Cum să mă despart de-Acel
Ce-a sădit speranţă-n mine?
El m-a scos din bezna groasă,
Mi-a promis că mă susţine
Când aleanul mă pătrunde
EL îmi dă înviorare
Voi vesti a Lui iubire,
Voi vesti a Lui lucrare,
Răspândi-voi vestea bună
La săraci şi la bogaţi
Voi rămâne ataşat
De iubiţii mei confraţi
Vă iubesc, vă preţuiesc
Dar veţi înţelege, sper
Nu pot părăsi cărarea
Ce mă duce către Cer.”
Şi l-au renegat părinţii,
Moştenirea i-au luat
Şi i-au spus în încheiere
“Vei ajunge un ratat”
Iar privirea lor, ciudată
A fost semn că nu-l mai vor
Şi-a plecat cu o valiză
Şi cu-al lui Mântuitor.
Au urmat necazuri multe,
Tracasări de la colegi
Unii l-au sfidat zicând:
“Ce vrei tu ca să culegi?
Moştenire în palatul
Ce e doar în al tău gând?
Cu noi nu mai eşti prieten
Du-te la ai tăi, plângând!”,
L-au bătut şi i-au rupt oase
Dar el n-a zis un cuvânt
S-a rugat în gând şi-a zis:
“Tată, du-i în Legământ
Fă să Îţi cunoască harul
Şi la ceasul hărăzit
Să aud că toţi de-aici
S-au predat, s-au pocăit.”
Viaţa îşi urmase cursul,
Terminase facultatea
Dar în tot ce-nfăptuia
Îl ghida divinitatea
Implicat era-n lucrare
Misiuni făcea mereu
Proclamând cu zel sporit
Ce măreţ e Dumnezeu...
Anii rodnici ce-au urmat
I-au dat multe satisfacţii
Prin Cuvântul ce-l vestea
Primeau pace întristaţii
Se ruga cu cei loviţi
De un val sau de mai multe
Între cei ce se certau
Încerca să facă punte...
Mulţi primit-au ajutor
Când erau în încercare
Îi plăcea s-aline plânsul,
Să producă-nseninare
Şi-şi vedea menirea, rostul
Într-o lume-aşa ostilă
Nu avea nici un regret
C-avea casă şi nu vilă...
Se ruga pentru părinţi,
Zilnic se ruga fierbinte
Să cunoască şi ei darul
Dat de veşnicul Părinte
Ca-mpreună iar să fie
Să se bucure nespus
Şi prin Duhul Mângâierii
Să-L slăvească pe Isus.
Dar trăirea-i cu surprize
Şi-a venit o boală grea
Când s-a dus la analize
Medicul i-au spus aşa:
„De trăit mai ai puţin
Fără leac e maladia
Pregătit eşti de viaţa
Ce-o aduce veşnicia?”
Şi s-a stins cu-ncredinţarea
C-a-mplinit ce era scris
Şi c-a fost chemat să aibă
Părtăşii în Paradis
Iar la predica rostită
La serviciul funerar
Au fost cercetaţi părinţii
Chiar acolo-n sanctuar,
Şi-n prezenţa asistenţei
Au mărturisit că vor
Să-L slujească cu ardoare
Pe slăvitul Creator
Printre lacrimi şi emoţii
Au rostit cu îndrăzneală:
„Tată, te-am tratat injust
Cu dispreţ şi cu răceală,
Ţi-am sfidat divinitatea,
L-am dezmoştenit pe fiu
Am trăit ca răzvrătiţii,
Am trăit ca-ntr-un pustiu
Dar dorim de-aci ’nainte
Să ne-accepţi în turma Ta
Veşnic vrem să fim ai Tăi,
Veşnic Te vom lăuda.”
Şi-au trăit cu siguranţa
Că-n Palatul de cristal
Îl vor întâlni pe fiu
Într-un mediu sideral
Şi că merită s-alegi
Partea bună – cu răsplata
Dată celor ce-au avut
Transformate gândul, fapta.
Nu-i nimic ca pocăinţa
E o taină, e-o comoară
Cine se îmbracă-n ea
Nu va fi lăsat afară
Ea ne-ndrumă spre Limanul
Cu splendori fără apus
Unde vom trăi de-a pururi
Lângă Mirele ISUS.
gc/26 August, 2008
PS. Inspirată dintr-un fapt real
relatat de Viorel Clintoc jr. în
Biserica din Akron, în 17 August, 2008
Auzind intamplarea adevarata de la VC am fost miscat mult si in gandirea mea ideea poeziei se nascuse deja. Slavit sa fie Domnul!
Frate George, sunt convins, ca multi se vor bucura de lecturarea acestei poezii, prin care ati reusit sa schitati frumos si intr-un limbaj artistic,portretul unui credincios adevarat. Sa-L rugam pe Domnul sa ne ajute, ca toti care Il urmam pe El, sa fim gata de asa un sacrificiu: un sacrificiu demn de urmat. Domnul sa va binecuvanteze!