Toamnă, toamnă ruginie,
Cât de nemiloasă ești,
Ne lași inima pustie,
Sufletele ne răcești.

Mii de păsări fug de tine,
Zboară peste țări și mări,
Ne-amintești că iarna vine,
C-aici suntem călători.

Numai ciorile și corbii
Mai rămân aici cu noi,
Bruma ta dezbracă pomii,
Ne trezim, în suflet, goi.

Frunzele îngălbenite
Cad cu foșnet la pământ,
Al lor freamăt îmi șoptește:
“Totu-i goană după vânt.”

Toate trec cum trec și anii
Pe pământu-mbătrânit:
Dupa iarnă, primăvara,
Știm că vine negreșit.

* * * * * * * * *

Toamna sufletelor noastre
Ne-a răcit și suntem goi,
A venit ca tăvălugul,
Fără veste peste noi,

Tot mai singuri, zi de zi,
Ca și frunzele ce cad
'Nainte de-a putrezi
La tulpină, lângă fag,

Tot mai reci, tot mai posaci,
Fiecare-n drumul lui,
Am uitat că suntem frați
Răscumpărați prin jertfa Lui.

Am uitat ce e iubirea,
Am uitat ce e jertfirea,
Ai uitat să fii milos
Cum te-a învățat Hristos.

Dacă s-a răcit iubirea
L-adieri de vânt ușoare,
Oare cum va fi atuncea
Când veni-va gerul mare?

Când va bate vijelia
Cu putere pe pământ,
Ce voi face, ce vei face,
Dacă nu ești pregătit?

Dacă-n noi nu clocotește
Dragostea, credința vie,
Tot ce-am spus, dar n-am trăit
Ne va fi de mărturie.

Haideți, frați, în vremea asta
Să trăim în unitate,
Nu e mult și vine Domnul,
Ziua-ceea nu-i departe.

E aprope primăvara,
Pașii lui Isus se-aud,
Dați de știre-n toată țara
Dați de veste-n nord și-n sud,

În credință, în unire
Ne găseasc-a Lui venire,
Dragostea, iubirea vie
Ardă-n noi ca o făclie,

Până vine primăvara
Cu al ei parfum de flori,
Să-ți răsune în memorie:
Pe pământ sunt călător.