E -atâta vaiet pe pământ, sunt lacrimi și durere...
Atâtea inimi ce oftând, așteapt-o mângâiere.
Atâtea vești din depărtări ne-au ofilit seninul...
Și doar mulțimi de întrebări îmbrac-acum creștinul.
Prea iute... repede a fost smuls, pomul ce-mpodobea grădina,
Ce bucuros se înălța sprea-ntrezări lumina!
Lângă izvor mereu stătea, roadele lui erau mănoase
Și tot mai mult îmbrățișa... curatul, prospețimea!
Nu se-așteptă ca deodată să fie-oprit din mersul lui,
Să știe c-a atins sublimul și viața lui se va sfârsi...
Nu a știut... dar. . orice clipă el a trăit-o cu un rost...
Împrăștiind la toti parfumul, iubirii lui Isus Hristos.
Așa ne ducem rând pe rând, fără de știre trece viața...
Nu știm ce curs întâmpinăm pe drum, însă cunoaștem destinația!
Iubește-L dar pe Dumnezeu, să te-ntâlnești cu El în ceruri,
Împarte-al mântuirii dar, vestește la toți nemurirea!