Se-ntoarce dorul meu din depărtare,
Miroase-a busuioc, a iasomie,
Cu traista plină de cireșe-amare,
Atât de dulci în frageda-mi pruncie.

Bătătorind mereu o cale lungă,
Aș vrea să mă întorc, el știe bine,
Însă spre-acel tărâm nu-i nici o strungă,
Numai icoana lui e-n piept la mine,

Iubirea dintâi, gingașă și pură,
Un verde crud de iarbă de mătasă,
Un cuibușor, un plop în bătătură,
O armonie dulce, un acasă...

Hai, dorule, căci ți-i pingeaua ruptă,
Mai ia o clipă de răgaz, o vreme,
Hai lângă Pomul Vieții și te-nfruptă,
Să ne-ndreptăm spre bucurii eterne!

Te-ncumetă spre Ținta luminoasă,
Din arderi de tot, miros de tămâie
Bătătorește drumul spre Acasă
Cu traista plină de Dragostea-mi vie.