Doamne... spune-mi cum să fac nepăsarea să nu doară?
Cum să sting în fașă teama care inima-nfioară?
Cum s-alung din bezna nopții gânduri care mă frământă
Când în ceas de părtășie sufletul spre cer se-avântă?
Spune-mi Doamne toamna asta de ce-i tristă și pustie?
Unde e izvorul care naște cânt și veselie?
Strugurii s-au copt în vie... sunt bucate fel de fel
Totuși lacrimile-s multe... viața nu mai are țel
Când e trupul aplecat sub povara de dureri
Și când boala rupe falduri lăsând lipsă de puteri
Nu contează frumusețea ce-o pictează toamna-n zori
Dacă drumu-i troienit și din ceruri cad ninsori...
Doamne... spune-mi cum să fac să aduc un strop de soare
Chiar acolo unde zborul este frânt și-amarnic doare?
Cum s-aduc o mângâiere într-o lume distanțată
Ce aleargă în neștire de-o speranță agățată?
Cât mi-e dor de vremea-n care liberi ne îmbrățișam
Dădeam mâna cu iubire și vedeam când ne zâmbeam!
Astăzi crește nepăsarea... inimile se răcesc
Oamenii cuprinși de teamă nu mai cred... nu mai iubesc
Dar sunt glasuri ce se-nalță prin a lacrimei șuvoi
Și imploră mila Ta: ”Dă-ne viața înapoi!”

Vulcan-20-11-2020
Mary