" - Nici nu ştii ce bine-mi pare
Cã te vãd,
Cã în casa de-Adunare
E prãpãd!

Sunt doi fraţi ce totdeauna
Se împung,
Scaunele şi amvonul
Nu le-ajung.

Îşi aruncã vorbe dure
Deseori
Cutezând sã le înjure
Pe surori.

Drept e cãci culegi ce sameni,
Drept de tot.
Însã eu cu aşa oameni
Nu mai pot!"

" - Judecata stã sã-nceapã
În curând
Nu le treacã lor cã scapã:
Nici prin gând!

Fugã unde-or vrea sã fugã
Şi-or putea,
Cã şi-acolo-i va ajunge
Mâna Mea.

Judeca-voi toatã turma:
Oi şi miei;
Şi pe cei ce-i trag pe alţii
Dupã ei!

Cei neprihãniţi se cheamã
Ai Mei fraţi,
Cei stricaţi, de bunã seamã,
Lepãdaţi."