Trec anii noştri visători
Ca vântul peste luncă
Sau ca petala unei flori
Ce-n cale ţi se-aruncă...

Am patruzeci de ani acum
Ieri... parcă aveam zece;
Simt floarea fără de parfum
Cum cade-n praful de pe drum
Ca-n sine s-o înnece.

S-au dus bunicii mai demult,
Părinţii îi urmează;
Acuma că-s şi eu adult
Mă-ntrebi: de cine-o să ascult?
De omul păcii? De cel cult?
Ce fac acum, conteazã!

"Nu ştim când vieţii-i pui hotar,
Nici ce ne mai aşteaptă.
Dar pentru Tine este clar:
Nu-Ţi scapă vreun aspect măcar,
Noi suntem lut, iar Tu, Olar!
Spre-a Te-nţelege, dă-ne, dar,
O inimă-nţeleaptă!"