Stătea rigid, pretenţios la vamă
Cu ochi avari, bănuitori, dibaci.
Şi-n fiecare zi, aceeaşi dramă
Îi gâdila ai firii vârcolaci.

Era un vameş cu vestit renume
În Galileea, la Capernaum.
O 'naltă demnitate-avea în nume
Pe care, rece,-o lepădase-acum!

Părinţii săi l-au educat cu teamă
Şi-o grijă moştenită din străbuni.
La căpătâi, credinţa, rod de seamă
În zestrea vieţii lor de oameni buni.

Credinţa într-un Dumnezeu ce poate
Din nou să-i ducă la liman slăvit;
Nădejdea că Mesia va s-arate
Şi-o să ridice neamul istovit ...

Dar astăzi Levi n-are timp de vise,
Nici de melancolii cu suflet pur.
În faţa lui o uşă se deschise
Şi-o siluetă căpătă contur.

Dansând seducător, era ispita,
Pozând ca zână cu priviri pristine!
Strângea la sânu-i veacul şi clipita
Inseminând plăcerile-i vulpine.

Cu dezmierdarea ei uşoară, rece,
Fetişizată-n cânt ispititor,
Ea amăgise deopotrivă rege,
Şi preot, şi om simplu din popor.

La adăpostul pajurei romane
Ispita-şi căuta noi chiriaşi.
Cu pantomima unei curtezane
Trăsese-n mreaja ei atâţi geambași!

Şi-această vulpe, "oaspete ales"
Acum lui Levi îi bătea la uşă.
Dar nu spre fericire să-i dea ghes,
Ci ca să-i puie pe grumaz cătuşă ...


Stătea pompos, pontificând la vamă
Cu ochi avari, bănuitori, dibaci.
Jucând mereu aceeaşi melodramă,
I se-nmulţeau comorile în saci.

Privea la viitor ca la un astru,
Plin de avânt, cu ochii îndrăzneţi.
Dar sufletu-i era tot mai sihastru
Iar inima, mai plină de scaieţi.

Amăgitorul fruct al raţiunii,
Măruntul moft, îi devenise zeu!
Trădase astfel visul naţiunii
El, Levi, fiul lui Alfeu ...

Dar într-o zi pe lângă vama lui
Trecea Isus înconjurat de gloate.
Venea cu El speranţa Neamului,
Salvarea, viaţa omenirii toate.

Şi ochi pe ochi căutatu-s-au deodată,
Priviri murdare şi priviri senine...
Şi-o voce-aşa de binecuvântată
Grăi: "Tu, vino după Mine"!

Străfulgerat de-un neînţeles fior,
Lăsând în urmă sacii plini şi grei
Sări involt, ca cerbul spre izvor.
Şi-ndată, Levi deveni Matei!

Cu un ospăț de bucurie-atunci,
Prieteni, fraţi, vecini a adunat
Sărmane oi pierdute prin spelunci,
Să le vestească Harul minunat.

Şi niciodată de aici-nainte
Căzutul fiu n-a mai umblat hai-hui,
Ci-nsufleţit acum de cele sfinte
Păşea umil pe urma Domnului.

Şi începu mirajul a şi-l duce
Cu fermitate sfântă şi curaj
De la Capernaum până la cruce
Şi de la cruce pân'la martiraj!

Cu un condei de har şi-un sul de carte
Goni din viaţa lui zădărnicia,
Nimic nu fu în stare-a-l mai desparte
De Regele, de Unsul, de Mesia ...

***

O, Doamne şi pe mine m-ai găsit
Când nu ştiam ce-nseamnă înnoire!
Ca vameşul de Tine mântuit,
Sunt plin şi eu de-atâta fericire.

Dă-mi a lui Levi dragoste şi mie,
Cu ea să luminez un stins obroc.
Întinde-Ţi mâinile cu răni de cuie
Şi-njugă-mă la carul Tău de foc.



August 25, 2006