"Suferinţã, bun tovarãş,
Prieten bun între duşmani,
Oameni ce-şi dau mâna iarãşi
Dupã patruzeci de ani!"

Suferinţã, leu al junglei
Ce-şi dezlãnţuie urgia
Când rãcneşte, bãgând groaza-n
Toţi cei ce-i cunosc tãria!

Suferinţã, pardos negru,
Urmãrind pe cãprioarã
Ca, de puiul ce rãmâne,
Inima din piept s-o doarã...

Suferinţã, tu, felinã,
Desfãşori al vieţii ghem
Şi ne-ataci exact în clipa
Când vezi cã nu mai putem!

Suferinţã, tu, de veacuri
Râzi şi ne priveşti de sus,
Ca şi când ţie nu-ţi poate
Porunci Domnul Isus!

Iar acuma, suferinţã,
Ţine minte asta, bine:
Dumnezeu Se foloseşte
Câteodatã şi de tine!

Domnul Îşi desãvârşeşte
În cuptor pe-ai Sãi copii:
Tu eşti focul care trece,
Însã ei sunt pietre vii!

Nu poţi semãna într-ânşii
Deznãdejdea, dupã plac,
Nici sã-i blestemi, cum voise
Mai deunãzi, Balac!

Într-un fel, eşti sorã bunã
Ce ne-apropie de cruce:
Unii-L vor vedea pe Domnul;
Pe-alţii groaza-o sã-i apuce!

Suferinţã, tu eşti slugã
Şi slujeşti fãrã simbrie,
Urmãrind binele nostru
Pentru timp şi veşnicie!

Tu te crezi atotstãpânã
Pe tot omul credincios,
Dar scãpa-ne-vei din mânã
Când va reveni Hristos!

Suferinţã, suferinţã,
Am şi eu o întrebare:
Dacã nu ţi se dã voie
Poţi sã ne rãpui tu, oare? ...

Tu te crezi nemuritoare,
Tare, ca o piatrã rece.
Dar, ce-apare şi dispare:
Vremea vremii tale, trece!

Chiar dacã pui piedici vieţii,
Înnodând ale ei fire:
Într-o zi, tu, suferinţã,
Vei fi doar o amintire!