Loveşte-ntruna dalta şi ciopleşte
În piatra inimii câte puţin,
De idolii ascunşi o dezlipeşte,
De nevăzute lanţuri ce o ţin.

Şi taie fără milă fierăstrăul
Lăstarii nesupuşi ai vechii firi,
Care-ncolţesc ca să-nmulţească ‎răul,
‎Hrăniţi din necuratele porniri‎.

Bate mereu ciocanul îndreptării
Şi sfarmă vicii şi-ncăpăţânări;
Pe nicovala grea a modelării
‎Strivită-i firea-n crunte zdruncinări.

Cu noi în cer se va zidi o Casă,
Un templu Celui care-i pururi Sfânt
Şi fiecare piatră ce-i aleasă
Va fi cioplită-aici jos, pe pământ‎.

Doar ce-i neîntinat ajunge-n glorii,
Iar templul e clădit cu pietre vii
Şi-adesea-s puşi la lucru cioplitorii
Să şlefuiască-ai Domnului copii.

‎Timpu-i scurtat şi doare greu zdrobirea,
Al Lui cuptor e-ncins să ardă zgura …
Să lepădăm ce-i vechi, să moară firea
Şi înnoită fie-ne făptura!

Olivia Pocol (Bâlc) - Noiembrie 8,2019