Ați auzit, vreodată, povestea minunată
Despre-o privighetoare fermecată?
Ea cânta penru Rege vara toată,
Dar a murit pentr-un poet și-o fată...
Fata, o cochetă ipocrită,
N-a primit albii trandafiri
Oferiți de tânărul ce-o curta:
Dorea roza roșie din iubiri!
Privighetoarea vedea, cu stupoare,
Cum, de-amor, zăcea bietul poet;
Și-a aflat cum se-nroșește o floare:
Cu sângele din micul ei piept!
Cugeta că nu-i pasăre rară:
Puteau să cânte, noaptea, puii ei!
Pe lângă o dragoste mare
Cât valorau viața, trilul ei!
S-a așezat pe albul trandafir,
Cântând sublim iubirea umană,
Presându-și pieptul mic pe-un spin:
Sângele-i curgea pe petale, din rană!
Și roza albă a fost colorată!
O floare purpurie s-a născut
Prin jertfa inimii curate,
Cu prețul unui cântec frânt! ... .
Poetul a cules trandafirul
Umed de sânge, sclipind, neatins
A alergat să-l ducă iubitei,
Dar, a fost de cochetă respins!
El s-a dezis, pe loc, de poezie,
De-amorul pentru-o răsfățată;
S-a consolat prin filozofie,
Neștiind privighetoarea moartă...
Pasărea, cu inima străpunsă
Zăcea, cu trandafirul, la gunoi,
A fost dusă în Grădina Ascunsă,
Să cânte veșnic pentru El, cu noi!
Să-L lăudăm pe Domnul Cristos
Ca o privighetoare-n grădină!
Sângele Lui s-a vărsat, cu folos,
Arătând lumii Iubirea Divină!
Știu că este ziua României, astăzi, dar eu mi-am amintit povestea profundă, aparent necreștină, a lui Oscar Wilde: „Privighetoarea și Trandafirul”. Chiar dacă unele sacrificii par zadarnice, Jertfa Domnului Isus Cristos este pentru noi, de un veșnic folos!