Cine-a crezut în ce ni se vestise,
Și cine-a cunoscut al Domnului braț sfânt?
Cine-a putut pricepe planul veșnic
Prin care mântuirea veni-va pe pământ?

El a crescut ca o odraslă slabă
Ca un lăstar ce iese din pământ uscat.
N-avea nimic plăcut să ne atragă,
Nici frumusețe, strălucire de-mpărat.

Urât de-ai săi și părăsit de oameni,
Batjocorit de toți, de mulți disprețuit,
De noi n-a fost deloc băgat în seamă,
Cu greaua suferință era obișnuit.

Totuși, purta a noastre suferințe,
Dureri și lipsuri, a luat asupra Lui.
Credeam că-i pedepsit sub grea osândă,
Lovit, smerit sub mâna tare-a Domnului.

Era străpuns pentru păcatul nostru,
Zdrobit pentru fărădelegea noastră grea;
Purtând pedeapsa care-aduce pacea,
Suntem tămăduiți deplin prin rana Sa.

Noi rătăceam ca niște oi pierdute,
Ce-și văd cu nepăsare, numai de drumul lor.
Dar Domnul a făcut asupra Lui să cadă,
Toată nelegiurea noastr-a tuturor.

Ca mielul ce-l duci la măcelărie,
Ca oaia mută-n fața celor ce o tund,
El a tăcut în fața asupririi,
Și gura n-a deschis, în chinul greu răbdând.

Luat prin judecată și-apăsare,
Cine ar fi crezut oare din vremea Lui,
Că-i șters de pe pământ, trimis la moarte,
Lovit pentru păcatele poporului?

Chiar între cei răi groapa I-a fost pusă,
Mormântul așezat, alături de bogat.
Măcar că vicleșug El nu rostise,
Și-n viața Lui nu săvârșise vreun păcat.

Dar Domnul Dumnezeu găsi cu cale,
Să Îl zdrobeacă-n cumplită suferință.
Și viața dupa ce-și va da ca jertfă,
Vedea-va răsărind, urmașii ca sămânță.

Se va înviora văzându-și rodul,
Iar după voia Domnului va da o stare;
Luându-le povara de păcate,
Și aducând pe veci de veci iertare.

Iar partea Lui va fi cu cei puternici,
Și cu cei mari va-mpărți prada, cu-mpărați.
Pe Sine Însuși El S-a dat la moarte,
Și S-a rugat pentru cei vinovați.

Dany Căpătan