Nu mai e seară, amurgul a trecut ca norii,
Întunericul e gros și mulți așteaptă zorii...
Te-aștept și eu, Isuse, ca să răsări în zare,
Că-n lupta asta grea, doar Tu îmi ești scăpare!

În fața Ta eu vin cerând să-mi dai puteri,
Să pot să-mi îndrept pasul pe drumul către Cer,
Să pot iubi fierbinte, să pot trăi frumos,
Să-mi fie pribegia și viața cu folos!

Lăstarii mândriei și-ai dragostei de sine,
Te rog, nu îngădui să încolțească-n mine!
Astfel să pot jertfi oricât, — oriunde și oricând!
Pentru cel bolnav, lipsit, însetat sau flămând.

Curaj să-mi mai dai, ca mereu să Te ascult,
Chiar de s-ar nărui tot ce-am nutrit în gând!
Și în furtuni pe mări, ca și prin ape line,
Ajută-mă, Doamne, să mă încred în tine!

Iar de mai cad descurajat din pricina firii
Adu-mi în suflet iar, bucuria Mântuirii!
Și călăuza Duhului, dă-mi-o necontenit,
Să pot ajunge în Ceruri, Isuse, la sfârșit!