Îmi pare atât de rău de clipa, când trebuia să înțeleg,
Necazul și durerea în suflet, acelora prin care trec,
Să stau s-ascult ce îi apasă, de au vreo întristare grea,
Să spun: -De tine chiar îmi pasă, și simt cu tine-alăturea.

Îmi pare atât de rău că ușa, am strâns în urma mea mereu,
Și m-am retras să văd durerea acelora din jurul meu,
Nu m-am plecat să pun o mână de ajutor la cel căzut,
Ci am trecut nepăsător, și m-am făcut că n-am văzut.

Dar, vai, iubire nu mai este! O, cum să mai iubim pe frați?
Așa cum Isus ne învață: Iubirea Mea, pildă luați!
Îmi pare rău, puteam să fim niște creștini plini de iubire,
Mai adă Doamne, între frați, o pocăință fără fire!

Căci azi trăim o pocăință, ce este numai de fațadă
Fără de lacrimi rugăciuni, ci numai oamenii să vadă,
Dar inima este împietrită, fără de Hristos în ea,
Dă-ne-o inimă aleasă, fă-o bună, în loc de rea!

Mai adă acele vremuri Doamne, să ne iubim cu-adevărat!
Așa cum este scris în file, cum, Doamne, Tu ne-ai învățat.
Să avem o inimă simțită, fără răutate în ea,
Azi îndură-Te, Părinte, ascultă rugăciunea mea!

Floarea F.