Am adoptat în suflet un ecou,
Bing-bang-ul scârțâitului de care
Și-un gângurit scăpat din embargou
Pe unda unei lacrime amare.
Mă regăsesc iubind ca la-nceput
În libertatea cât cuprinde zarea,
În simplitatea-n care m-am născut,
Să-nchid un cerc, sfârșindu-mi alergarea.
Celui Ce este sfânt, de trei ori sfânt,
Voi gânguri în psalmi, Noua Cântare,
Când nu voi mai putea rosti cuvânt,
Să gem un imn, pe scârțâit de care.