Copacul dezgolit de zeci de ori,
În zeci de ierni, incubator de vise
Cu frunze verzi, cu-nmiresmate flori,
Cu raze blânde, cu ferești deschise,

Copacul cel cu tâmple de argint,
Vândut de iuzi cu pungile prea pline,
Descoronat în neamul lui, cioplit,
Copacul a plecat și nu mai vine.

Importa-vom oxigenul oare?
Ori naufragiem pe-o baltă spână,
Deregnați, sirene-amăgitoare
În valsul morții cu stele de mână.

Cu sufletul de Crez despădurit,
Același vals ne duce la pierzare;
Să nu vindem Viața pe argint,
Să nu ciuntim ozonul, rana doare!

Văzând cum curge Viața la export
Pe traiectorii, punem stăvilare?
Sau ne trezim cu neamul nostru tot
Să ducem lupta bună fiecare?

Rămâne-va ozon, aer curat
De după ploaia lacrimilor multe,
Copacul nostru nu va fi tăiat,
Cuvântul Vieții de pe vârf de Munte!