Pe cine minți tu soră, frate?
Chiar nu te temi de Dumnezeu?
În El nu este strâmbătate
Ci doar sfințenie, dreptate;
Ai grijă să nu dai de greu.

Pe cine minți cu uşurință,
De parc-aşa ar fi normal?
N-ai nici bun simț nici umilință,
Ți-omori sărmana conştiință;
Te crezi prea bun, fără egal.

Pe cine minți? Că nu pe mine.
Sunt doar un simplu om de rând;
La El e plata, când revine
Va judeca cum se cuvine
Simțiri, cuvinte, fapte, gând.

De ce să minți? Căci nici foloase
Nu ai măcar pe urmă tu.
Oricât spui vorbe dulci, frumoase,
Amăgitoare şi duioase,
N-o să te cred vreodată, nu!

Fățarnic, hai şi dovedeşte
În timp, deplin, că te-ai schimbat;
Mai du-te şi te-nțelepțeşte
Şi-apoi cu grijă tu vorbeşte,
Să nu ajungi un lepădat.

Smereşte-te sub mâna tare
A Dumnezeului cel viu;
De azi, fă-n toate o schimbare,
Să nu te calce în picioare,
Să nu îți fie prea târziu.

Ştii, cei ce mint avea-vor parte
De focul veşnic, nemilos,
Aşa cum spune sfânta Carte;
O vorbă poate-a te desparte
Pe veci de rai şi de Hristos.

Amin.
8 decembrie 2020