Proverbe 9 (strigarea înțelepciunii și a nebuniei)

Înțelepciunea își zidise casa
Cei șapte stâlpi cu grijă i-a tăiat
Și vite-a-njunghiat să-și pună masa
Iar vinul pregătit l-a-amestecat

Pe vârfurile ‘nalte din cetate
Trimis-a slujnicele ca să strige:
”Să vină cel ce prost el se socoate”
Și celor făr’ pricepere le zice:

”Veniți, mâncați-mi pâinea pusă-n față
Din vinu-amestecat să beți luați
Lăsați prostia să aveți viață
Și pe-a priceperii cărări umblați

Acel ce mustră batjocoritorul
Își trage doar dispreț, că nu-nțelege
Dorind să-ndrepte, dându-i ajutorul
De la cel rău doar cu ocări se-alege

La batjocoritor nu-i fă mustrare
Dacă nu vrei ca el să te urască
Mustră pe-acel ce-nțelepciune are
Și el va-ncepe ca să te iubească

Dă înțeleptului și se va face
Chiar și mai înțelept decât era
De-nveți neprihănitul tu ai pace
Văzând că și mai mult va învăța

Căci începutu-nțelepciunii este
Frica de Domnul, care este-un har
Iar știința sfinților nu-i o poveste
Ci e priceperea primită-n dar

Chiar zilele s-or înmulți prin mine
Și anii vieții tale s-or mări
De ești un înțelept ești pentru tine
Ești batjocoritor? Vei suferi!”

Dar nebunia e gălăgioasă
Ca o femeie fără pic de minte
Pe-un scaun stă în ușa de la casă
Rostind lingușitoarele cuvinte

De pe-nălțimi ea glasul și-l îndreaptă
Chemând pe trecători fără rușine
Pe-acei care pășesc pe calea dreaptă:
”Oricine-i prost să vină pân’ la mine”

Iar celui fără minte-i zice ‘ndată:
”Apa furată-i dulce, neștiută
Și pâinea ce pe-ascuns este luată
Atât este de bună și plăcută”

Acolo, el nu știe că sunt morții
Pășind semeț, naiv, neștiutor
Toți oaspeții ei ăși găsiră sorții
Prin văi în Locuința morților.

12/09/2020 Daniel Hozan Phoenix, Arizona