Voi, gânduri!
Autor: Ana Haz  |  Album: Aleea sufletului meu  |  Tematica: Diverse
Resursa adaugata de ana_haz51 in 09/12/2020
Pe unde umblați voi gânduri buiestre
De ați venit cu tălpile rănite?
Dar știți ceva? Am să vă pun căpestre
Și să vă bat potcoave pe copite.

Ați fost cumva prin haturile noastre
Și v-au rănit și spin și mărăcine?
Ori ați sărit din colț în colț pe astre?
Acum vă plângeți rănile la mine.

Da, chiar mă doare sângerarea voastră,
Vă interzic să mai umblați hoinare!
Căci Cerul vă deschide o fereastră,
Un drum de aur pe-o Rază de Soare.

V-aștept cu sete în cugetul curat,
Să-mi duceți Apă Vie de Acasă;
Să aveți drum lin spre malul celălalt,
Să reveniți cu fața luminoasă!

La poartă stau cu brațele deschise,
Aștept să-mi povestiți despre Iubire,
De Casa mea, de întrupate vise,
Despre Isus Cristos iubitul Mire.

V-am țesut o iesle în cugetul meu,
Vă voi hrăni cu unde de Lumină
Să alergăm spre bunul Dumnezeu,
Spre-Mpărăția care va să vină.

Vedeți în față Ținta? Ce splendoare!
Dacă mă târăsc, dacă am obosit
Vă rog frumos luați-mă-n spinare
S-ajung Acasă cu cei ce-au biruit!

Până în acest moment nu au fost adăugate comentarii.
Statistici
  • Vizualizări: 505
  • Export PDF: 1
  • Gramatical corect
  • Cu diacritice
  • Conținut complet
Opțiuni