Adeseori, când sufletul îmi plânge
Și când a mea inimă se frământă,
Când simt că totu-n jur se prăbușește,
Aud o voce caldă, blândă.

Când sunt cuprins de-amărăciune
Și multe-s întrebările fără răspuns,
Eu mă aplec smerit în rugăciune
Și mă încred în Domnul meu Isus!

În odăiță, pe genunchi, când plâng,
Și când îi spun durerea numai Lui,
O, parcă cerul coborât-a pe pământ,
Și-atât de dulce-i vocea Mielului!

O, cât de dulce-i ceasul rugăciunii,
Când stau la sfat cu Creatorul meu,
Când eu Îl chem, El nu mă dă uitării,
Ci îmi răspunde-n ceasul cel mai greu!

Da... vocea Lui... doar ea mă-nviorează,
Îmi dă puteri să mă ridic, să lupt,
Doar vocea Lui mă-mbărbătează
Când în această lume, singur sunt.

Da... vocea Lui mă va-ntări mereu,
Orice-ar veni, voi fi în siguranță,
Căci Dumnezeu e veșnic steagul meu
Și la porunca Lui eu am viață!

De aceea, vreau să Îl slujesc cu tot ce am,
Doar vocea Lui doresc să o ascult,
Isus mi-e prietenul adevărat,
Doar El îmi este singurul avut.

Iar într-o zi, când calea-mi voi sfârși
În urmă va rămâne acest pământ,
Când vocea Lui, atunci voi auzi
Cu bucurie voi zbura spre cerul sfânt!

Aceeași voce aș vrea s-auzi și tu
Când ceasul încercării vine,
Să nu disperi, Isus Hristos e viu
El e aproape... e chiar lângă tine!