Dorinţă
Autor: Flavius Laurian Duverna  |  Album: Dor de veşnicii  |  Tematica: Diverse
Resursa adaugata de Duverna in 11/03/2009
Dorinţă

Străbătând cărarea vieţii
Prin dureri şi prin suspine,
Doamne, în zorii tinereţii
Pribegind pe căi străine
Grabnic am venit la Tine!

Şi de-atuncea întruna eu
Am cea mai mare dorinţă
Ori şi unde aş fi, mereu,
Să mă strădui cu silinţă
Să ascult de-a Ta voinţă!

Când ispite m-au cercat
În diferite feluri şi cazuri,
Deloc nu m-am depărtat
Prin dureri şi în necazuri
Dintre sfintele zaplazuri.

Totuşi, de am mai greşit
Îţi spun unica-mi dorinţă:
Să fiu Doamne, mântuit,
Şi aceasta, prin credinţă
Împlinind sacra-Ţi voinţă!

Fii cu mine, pe căi sfinte
Şi-n clipe de grea durere,
Fă s-ascult, să iau aminte
A-mplini sfânta Ta vrere
Să am pace, mângâiere!

Doamne, în sufletul meu
E cea mai sfântă dorinţă,
Ori şi unde aş fi, mereu,
Chiar de voi fi-n suferinţă
Să-mplinesc a Ta voinţă!

Flavius Laurian Duverna
26 martie 2007


Până în acest moment nu au fost adăugate comentarii.
Statistici
  • Vizualizări: 2317
  • Export PDF: 62
Opțiuni