"Și iată că steaua, pe care o văzuseră în Răsărit, mergea înaintea lor, până ce a venit și s-a oprit deasupra locului unde era Pruncul. Când au văzut ei steaua, n-au mai putut de bucurie." (Ev. după Matei 2:9-10)

Sunt mulţi acei ce "stele" vor sã fie
Şi vor sã fie zi de zi priviţi,
Dar marii sfinţi, ca Moise sau Ilie
Nu au avut acest statut, sã ştiţi!

Sã ne-amintim de Mielul fãrã vinã:
Când oamenii slãveau Numele Sãu
Mãcar cã merita slavã deplinã,
El, toatã i-o dãdea lui Dumnezeu.

Sau de apostoli, cum citim în Carte,
De cinstea ce li se dãdea, ca "zei",
Cã nici mãcar puţin, a suta parte
N-au vrut sã o opreascã pentru ei.

Ci preferarã "robi" sã li se spunã
Şi slava I-o dãdeau Domnului lor
Privind cu dor la scumpa lor cununã
Ce li se pregãtea în viitor.

Cãci toate câte-n cer au fost create
Au logicã, o ţintã şi un rost.
Dar Dumnezeu e mai presus de toate
Fãpturile, oricâte vor fi fost.

N-ai vrea sã fii o stea care rãsare
Pe cerul sumbru de mileniu trei,
Sã-ndrepţi pe cei ce-aleargã spre pierzare,
Sã-i mântuiascã Domnul şi pe ei?

Când tu înalţi Neprihãnirii steaguri
Rostind cu drag Cuvântul Sãu cel sfânt;
Cãlãuzind pe cei pierduţi în larguri,
Ţi-ai împlinit menirea pe pãmânt.

Astfel de "stele" Îşi doreşte Tatãl
Desãvârşind pe toţi ai Sãi copii,
Pânã în ziua când vor zice: "Iatã-L!",
Când Soarele Etern îi va umbri!