Copilăria ninge cu steluțe dulci
Din flori de tei, miere cristalină,
Sub aste vechi troiene fi-vom iară prunci,
Îngerași de aur, fără vină.

Copilăria ninge, ninge cu pomezi,
Mângâieri, privirile duioase,
Cu tălpi desculțe pe tăpșane verzi,
Iaz în unduiri ca de mătase.

Copilăria ninge cu miros de brad,
De mere, colăcei și de cârnați,
Cu pere și gutui care-n ferestre ard,
Cu puf de obrăjori îmbujorați.

Copilăria ninge cu ecou de ler,
De linu-i lin din corul îngeresc,
Fulgi de Iubire de la pământ la Cer
De peste vremi feeric strălucesc.

Copilăria ninge, visul derivat
Cerne ca un nor, încet se stinge,
Limita la stânga e că a fost ”odat,
Înainte Ținta, Mielu-n Sânge.

Buciumă prelung, ninge copilăria,
Parcă ne-ar chema la masă, roată,
Părtășie dulce, cât e veșnicia...
Dumnezeu ne-adună laolaltă.