NE ANCORAM IN TINE
Autor: George Cornici  |  Album: fara album  |  Tematica: Diverse
Resursa adaugata de geocornic in 10/09/2006
NE ANCORĂM ÎN TINE...

Ne ancorăm în Tine, Părinte Creator
Eşti sprijinul ce nu se prăbuşeşte
Spre Tine înălţăm şi gând şi vis şi dor
Pe Tine Universu-ntreg te preamăreşte.

În Tine ne-ancorăm speranţa şi credinţa
Căci de la Tine vin, Tu le hrăneşti
Şi-atunci când dă năvală neputinţa
Puteri s-o biruim ne dăruieşti.

În palmele-Ţi dibace suntem în siguranţă
Acolo e-un refugiu, un loc de adăpost
La Tine apelăm cu orice doleanţă,
În Tine viaţa noastră-şi are rost.

Veniţi acum voi uragane crunte!
Izbiţi în luntre cu valuri mari şi iuţi
Cu El la cârmă oricine poate să înfrunte
Asaltul celor ce se-opun sacrelor virtuţi.

7 August, 2006




Până în acest moment nu au fost adăugate comentarii.
Statistici
Opțiuni