Control Duhovnicesc
Autor: Arabela Ioana Tolan  |  Album: fara album  |  Tematica: Diverse
Resursa adaugata de ARABELA in 20/12/2020
Control duhovnicesc

De o vreme, poate două,
O neliniște m-apasă!
Am găsit scris în Scriptură,
Fiecare personal,
Fără niciun pic de ură,
Să se cerceteze dar!
Un control la tomograf
Este sigur indicat,
Să ne mai ștergem de praf,
Să purcedem l-aparat!
Eu m-am pus la aparat
Și am stat cu nerăbdare
Să scaneze ne-apărat
De la cap pân`la picioare.
Și-aparatul cel de sus
De la creierul cel mare,
A scanat încet, încet,
Fiecare gând cu care
Am putut păcătui,
Am gândit de rău vreun frate,
Sau poate am uneltit
Ca să fac niște păcate!
Niște becuri se aprind,
Să mă-ngrijoreze oare?
Razele lui se întind
Și coboară-ncet la vale.
Se verifică la ochi
Și apoi pe la urechi,
Rezultatul îl aștept:
Privit-am cu răutate,
Pofte rele-or bunătate?
Ascultai la clevetire,
La bârfe sau la vreo știre?
Sau citit-am din Cuvânt
La al Tău îndemn ce-i sfânt!
Ajuns-a în al meu gând
Glasu-Ți plin de-nvățăminte?
Scanerul trece mai jos
Și se-oprește-apoi la gură.
Am vorbit eu cu folos?
Sau mi-a mai scăpat vreo hulă?
Bătălia se dă-aici,
La-nfrânarea a tot trupul
Și începi să te înfrici
Ce putere-are cuvântul!
Și-am ajuns la inimă,
Din al cărei larg prisos
Gura zice fără stimă
Tot ce nu e de folos!
Se caută bunătate,
Milă, dragoste, dreptate,
Sau găsi-va răutate?
Eu răsuflu ușurat
Cand scanerul cel de sus
Se-apucă la măsurat
Sub îndrumarea lui Isus,
Mâinile care pot da
Din belșug celui sărac,
Sau cu nepăsare sta,
Doamne, tu nu mă lăsa!
Ultimul lucru scanat,
Este mersul de-i curat.
Mi-am păzit picioarele
Când în casa-Ți am intrat?
Dar la sfatul celor răi
Am pus frână sau am stat?
Nu degeaba e chemare
La spălare pe picioare!
Umbletul Tu mi-l păzește,
Mintea Tu mi-o ocrotește,
Ochii-mi fie țintă-n sus,
Gura, mai puțin de spus!
Rezultatul e curat,
Când la timp te-ai controlat!
Amin!
Până în acest moment nu au fost adăugate comentarii.
Statistici
  • Vizualizări: 779
Opțiuni